vineri, 22 februarie 2013

DETOXIFIEREA ORGANISMULUI

După ce am restabilit echilibrul hidric al organismului, l-am protejat de paraziţi, este timpul să ne gândim la purificarea lui în interior. Pentru ce trebuie să procedăm astfel ? Noi nu atragem atenţie stării organelor interne (stomacului, intestinului, ficatului, rinichilor, veziculei biliare), până ele nu ne dau semne de alarmă.

«Corpurile noastre - cimitire mişcătoare» 
Leonardo da Vinci

Dacă corpul uman ar deveni transparent, şi omul s-ar uita înăuntru, el ar înţelege îndată cauza stării sale de sănătate. Mulţi dintre noi ar putea vedea pe pereţii intestinului său 10 kg de mase fecale coapte şi sau 1-2 litri de masă mucoasă, de culoare brună asemănătoare cu algele marine, în care s-au adăpostit paraziţii. Pe pereţii colonului observăm concrescenţe asemănătoare cu meduzele sau ciupercile. Aşa arată polipii.
În cavitatea sa abdominală ei ar vedea, mai ales în partea inferioară a abdomenului, o acumulare de mase mucoase de formă sticloasă. Ar fi şocaţi de cum arată ficatul lor, împănat cu pietricele de diferite dimensiuni şi culori şi impurificat cu o masă cătrănită. La mulţi rinichii ar fi astupaţi cu nisip, iar la alţii cu pietre. Pulmonul plin de mucus, iar hoanele nazale la unii, pline cu puroi.
Oamenii în vărsta de 40 de ani ar fi observat, că 1/3 din celulele sale au îmbătrânit şi nu-şi mai pot exercita funcţiile. O parte dintre ele au şi murit şi prin descompunerea sa otrâvesc organismul. Un miros specific îmbătrânirii, demonstrează aceasta. În afară de aceasta ar observa un sânge murdar, depuneri în articulaţii, ligamente etc. , ce iar mira foarte mult.
Observănd toate acestea în organismul său, omul ar înţelege îndată, că inima îl doare din cauza sângelui otrăvit, procesul digestiv dificitar din cauza ficatului impurificat, pierderea văzului şi auzului - din cauza acumulării în creier a puroiului, iar herniile şi impotenţa din cauza mucusului adunat în partea abdominală inferioară. Noi singuri ne provocăm bolile: prin modul de a gândi, stilul de viaţă, alimentaţie, „ planificat „ distrugându-ne organismul. Toate acestea nu se pot trata medicamentos, este necesar să eliminăm murdăria energetică şi fizică din organism şi să ne restabilim. 
De exemplu, astfel arată un intestin normal la 35-40 de ani, dacă nu a fost curăţat niciodată.

De obicei pentru a-şi curăţa organismul, pentru a avea un efect stabil, de durată şi nu un rezultat superficial, ar trebui analizate toate metodele şi selectate cele mai eficace. Mulţi se gândesc, că dietele, terapia prin sucuri, alimentaţia unilaterală, clismele şi alte proceduri asemănătoare ar fi nişte programe de purificare. Dar nu este aşa. Ele pot da efecte de scurtă durată, pe baza micşorării în dieta sa a alimentelor calorice, sau prin limitarea în alimentare, iar dacă am adăuga şi exerciţiile fizice, ar fi fost satisfăcuţi. Dar nici o clismă nu ar spăla masele purulente din sinusurile nazale, toxinele şi metalele grele din sânge, produsele învechite ale metabolismului celular. Micşorarea cantităţii de hrană nu este un mod de purificare, ci doar schimbarea regimului de alimentaţie.
Ce anume este necesar pentru purificare? Să dăm un exemplu simplu. Imaginaţi-vă că în farfurie vi s-a dat salată. Dacă peste un timp din farfurie vom înlătura salata şi vom pune alta, atunci ce, această farfurie va deveni mai curată? Nu! Farfuria va deveni mai curată, doar dacă un timp pe ea nu vom pune nimic şi o vom spăla cu apă, iar mai apoi o vom şterge cu un şerveţel. Acesta este procesul. Astfel, pentru a purifica organismul, celulele lui, tractul gastrointestinal, sângele, limfa, rinichii, ficatul vezicula biliară, pielea; sunt necesare doar două condiţii: apă curată, biologic activă şi lipsa alimentaţiei, adică foamete. Doar atunci vom spune că am creat condiţii de purificare.
Dar foametea sperie multă lume. Cum voi putea eu să nu mănânc deloc? Eu nu pot!
Paul Bragg spunea, că aceasta se exersează. Înfometarea de jumate de zi , 1 zi, 2 zile, 3 zile, 7 zile, 20 de zile, 40 de zile pe bază de apă destilată. Aceasta întradevăr ar fi o procedură foarte eficace, dar există foarte puţini entuziaşti, pregătiţi să o urmeze. 
Putem utiliza sistemul de purificare al Joga Indieni, la care este necesar să se bea 3 – 7 litri de apă caldă şi sărată, îndeplinind un set de exerciţii fizice speciale ca să alungăm această apă prin tractul gastrointestinal, purificându-l mecanic de tot ce s-a acumulat acolo. Dar persoanelor ne instruite, adolescenţilor şi persoanelor vârstnice li se interzice. În afară de aceasta o metodă utilizată incorect poate să facă rău. Mai ales că prima dată fără instructor nu se face.
Ce e de făcut? Căci fiecare om care înţelege ce este o purificare ar dori să o facă. Datorită acestui fapt omul de ştiinţă canadian Albert Zer, fondatorul companiei «Pur life», care mai târziu a intrat în componenţa «CORAL CLUB INTERNATIONAL», timp de 30 de ani s-a ocupat de studiul diverselor metode de purificare a organismului, care se practicau în toată lumea, şi a descoperit formula unică, care permite oricărei persoane , fără cunoştinţe speciale şi efort, să facă purificarea multifuncţională a organismului, cu luarea în consideraţie a factorilor predispozanţi ai purificării - apa şi foametea.

La începutul programului se recomandă minimum 14 zile să utilizeze CORAL-MINE şi HYDRACEL, pentru a pregăti sângele, limfa, lichidul interstiţial de purificare, să le transfere în stare activă. Aceasta ar înlătura şi crizele de purificare (alergiile, erupţiile cutanate, diareea, constipaţiile, migrenele, stările de vomă, slăbiciunile etc.), care pot apărea în timpul purificării, dacă organismul acestei persoane este plin de toxine şi paraziţi.
După aceasta se poate trece la programul în sine, care constă din 3 etape:
1. Prepararea de purificare (7 zile);
2. Purificarea (4 zile);
3. Restabilirea (3 zile).
În procesul de preparare, utilizând CORAL-MINE, HYDRACEL, şi pachetele nr.1(Colo-Vada Plus), Dumneavoastră veţi ajuta organismul să spele depunerile balaste din celule şi spaţiile interstiţiale şi să le adunaţi pe mucoasele intestinale, pentru a fi înlăturate în continuare la etapa a doua. Laxativele natural v-ar ajuta să înmuiaţi depunerile intestinale. În afară de aceasta, programul conţine plante naturale antiparazitare şi culturi probiotice, vitamine şi microelemente, care pot suprima activitatea paraziţilor şi să susţină microflora intestinală în timpul purificării.
La etapa a doua, care este şi cea mai însemnată, este necesar să ne abţinem de la hrană şi să utilizăm doar pachetele Nr.2(Colo-Vada Plus) şi coctailurile Colo-Vada Mixt. Pacheţelele Nr. 2 vor ajuta să pregătim toxinele acumulate pe pereţii intestinali şi să le pregătim pentru evacuare ceea ce ar preântâmpina reintoxicările. Coctailurile Colo Vada Mixt - sunt nişte prafuri speciale, care sunt nişte absorbenţi naturali, pe bază de argilă bleu din Peru şi care pot îmbiba în sine substanţe de 40 de ori mai multe decât greutatea sa. La amestecarea cu apă şi la pătrunderea în interior, ele se umflă în tractul gastrointestinal, umplând toate spaţiile şi absorbind toate depunerile ca un spongi, eliminându-le apoi din organism. În rezultat, puteţi pierde 2 sau 23 kg de balaste, mucus, toxine, care vă otrăveau organismul, creand predispoziţii pentru apariţia multiplelor afecţiuni. De ce sunt îndeajuns pentru purificare 4 zile şi nu 1 sau 10, deoarece timp de 96 ore toxinele şi metalele grele sunt eliminate din organism şi mucoasele intestinale se restabilesc.
La etapa a 3-a, când veţi începe să mâncaţi şi veţi declanşa procesul de digestie, veţi utiliza pachetul Nr. 3(Colo-Vada Plus), pentru a permite organismului să-şi restabilească microflora şi să intre în ritmul vital normal. Peste 14 zile procesul de purificare poate fi socotit ca şi finalizat.

Ce aţi reuşit în rezultat?
-Aţi purificat tractul gastrointestinal, sângele, celulele, lichidul interstiţial, limfa, pielea, filtrele organismului (vezicula biliară, ficatul, rinichii).
-Vi se va schimba culoarea pielii, calitatea părului, unghiilor, coloana vertebrală şi articulaţiile au devenit mai mobile, se va schimba mirosul corpului , auzul şi văzul.
 Aceasta înseamnă că utilizarea programului permite organismului să întinerească cu adevărat.



După programul Colo-Vada Plus noi recomandăm minimum o lună să urmaţi schema de restabilire a microflorei intestinale cu ajutorul produselor Coral Club International exemplu: Bio Curunga sau Mega Acidophilus Lucerna.
După aceasta puteţi considera, că tractul dumneavoastră gastrointestinal se află în stare ideală şi se poate trece la procesul de alimentare raţională a celuleleor cu ajutorul produselor bazate pe nanotehnologie.
Este de dorit ca acest program să fie utilizat de 2 ori pe an.

Contraindicaţii: acest program este contraindicat în următoarele cazuri:
- colita cronică sau ocluzia intestinală, persoanelor care au suferit o intervenţie chirurgicală pe colon,
- litiaza biliară şi litioaza renală (în caz dacă dimensiunile pietrelor se află în limitele dintre 0.5 – 1 cm. În prezenţa nisipului programul se va utiliza); 
Se recomandă, în prealabil să se treacă un curs de dizolvare a pietrelor prin setul de produse Coral-Mine, Assimilator, Activin.
- procesele inflamatorii acute, infecţiile şi hemoragiile,
- graviditatea şi alăptarea bebeluşilor,
- ulcerul gastric şi duodenal,
- copiilor până la vărsta de 14 ani, care nu au suficiente forţe fizice şi energetice, pentru a utiliza programul. În acest caz se recomandă spre utilizare un set de purificare elaborat special pentru copii şi vârstnici - numit Lax-Max.
Dacă încă nu v-aţi decis, dacă puteţi utiliza programul Colo-Vada Plus, atunci citiţi articolul «Şapte etape de intoxicare a organismului» şi veţi înţelege totul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu